Bicaz

Ca sa treci din Transilvania in Moldova prin inima Muntilor Hasmas, trebuie sa urmezi unul dintre cele mai pitoresti trasee rutiere din tara:

Cheile Bicazului. Sase kilometri de pereti inalti pe care ii desparte firul subtire si iute al raului Bicaz te vor aduce in localitatea Bicaz. Un drum scurt, dar nu foarte, daca te gandesti ca s-ar putea sa-l strabati pe tot cu respiratia taiata!

Bicaz

SURPRINZATOR: Gasesti pensiuni de inchiriat integral, „la cheie“, raspandite prin cele mai pitoresti colturi ale muntilor Bicazului, iar programele si traseele pe care le poti acoperi sunt de exceptie.

DE VAZUT: Cele doua minuni naturale, Lacul Rosu si Sfanta Ana, barajul Zetea, Drumul Ascuns de-a lungul Paraului Fierarilor, Cascadele dintre Stanci si privelistea de pe Varful Singuratic.

DE CAUTAT: Atmosfera de exceptie din zona si factorii naturali de cura montana, climatul este subalpin, cu un aer ozonat de o mare puritate, fara praf si particule alergice. Nu rata Centrul de Hipism Zetevar unde poti face calarie libera in inima padurii, dar si Parcul Natural, cu animale salbatice, de la Izvoarele.

DE GUSTAT: Placintele „poale-n brau“ bineinteles, coltunasii cu branza, iar dimineata sau catre miezul dupa-amiezii, laptele dulce cu tocmagei… restul la alegere.

DE INCERCAT: Casa Pelerinul din Durau, un centru turistic de exceptie, unde afli cazare, masa si agrement pe tot parcursul anului, fiind si punct de plecare pentru excursii spre Varful Toaca, cascada Duruitoarea sau Lacul Izvorul Muntelui.

PARCUL NATIONAL CHEILE BICAZULUI - HASMAS

Parcul National Cheile Bicazului- Hasmas are o suprafata de 6575 ha si a fost constituit pe raza judetelor Harghita si Neamt, incluzand o zona de

 conservare speciala.

Parcul National Cheile Bicazului-Hasmas (PNCB-H) prezinta un deosebit interes stiintific din punct de vedere geologic, geomorfologic, paleontologic,peisagistic dar si din punctul de vedere al diversitatii biologice generate de marea varietate a conditiilor geoclimatice. Cheile Bicazului sunt renumite in Romania, datorita marimii lor impresionante. De asemenea, Lacul Rosu, format prin bararea naturala a apelor paraului Bicaz (anul 1837), ofera privirii un peisaj deosebit de pitoresc.

Parcul este localizat in Muntii Hasmas (Haghimas), situati in grupa centrala a Carpatilor Orientali, grupa montana cunoscuta si sub denumirea de Carpatii Moldo-Transilvani. Parcul se afla in zona central-nord-estica a Romaniei, pe raza judetelor Neamt si Harghita.

Aria protejata Cheile Bicazului-Hasmas este strabatuta de drumul transcarpatic (DN12C) care leaga localitatea Gheorgheni, situata in Depresiunea Giurgeului (drenata de raul Mures), de Bicaz, oras amplasat pe raul Bistrita. Accesul spre Hasmasul (Haghimasul) Mare se poate face si de la Balan, situat la Nord de Sandominic, de pe DN12.

Atractii turistice:

Lacul Rosu cu statiunea climaterica de munte. Lacul Rosu este un lac de baraj natural format in 1837 si situat langa Cheile Bicazului la poalele lui Hasmasul Mare, in apropierea orasului Gheorgheni din judetul Harghita. Dupa masuratorile din anul 1987 dimensiunile lacului sunt urmatoarele: perimetrul 2.830 m, aria 114.676 m2, volumul apei acumulate 587.503 m3.

Este cel mai mare lac natural montan din Romania. S-a format prin surparea unui flanc al Muntelui Ghilcos. Numele sau provine de la Paraul Rosu care traverseaza straturi de culoare rosie cu oxizi si hidroxizi de fier. In limba germana se cheama "Mördersee" ("Lacul Ucigasul"; in l.magh. "gyilkos" = "ucigas"), deoarece - potrivit legendei - surparea de teren ar fi ingropat un pastor impreuna cu turma sa de oi.

Cheile Bicazului cu o lungime de cca 5 km. Cheile Bicazului reprezinta o zona geografica deosebit de pitoreasca din Romania situata in partea centrala a Muntilor Hasmas, in nord-estul tarii in judetele Neamt si Harghita.

Cheile au fost formate de raul Bicaz si fac legatura intre Transilvania si Moldova.

Zona Cheile Bicazului, cu o lungime de peste 6 km de la Lacul Rosu in amonte pana la localitatea Bicazul Ardelean in aval, este strabatuta de drumul transcarpatic DN12C care leaga orasele Gheorgheni si Bicaz.

Hasmasul Mare (1793 m), face parte din masivul Carpatilor Orientali care sunt renumiti prin varietatea reliefului si complexitatea structurii geologice predominat de fenomene carstice. Piscurile mai importante sunt Tarcau, Varful Ascutit, Piatra Singuratica, Hasmasul Negru si Suhardul care sunt impadurite cu foioase in care predomina fagul. In regiunea Hasmasului Mare se afla Cheile Bicazului, Lacul Rosu localitati mai importante din apropiere fiind orasul Balan si Gheorgheni.

Cautare Cazare Pentru:

Cazare Romania

Caut cazare gif

Newsletter

Selectati Oferta daca doriti sa primiti ofertele zilnice ale partenerilor nostri inscrisi pe tourtravel.ro

Arhiva Newsletter

Suntem pe Facebook