Turismul propulseaza judetul Prahova

 

Turismul propulseaza judetul PrahovaUn prim subiect atins in cadrul discutiilor a fost cel dificultatilor legate de constructia autostrazii Bucuresti – Brasov. Oamenii de afaceri, impreuna cu autoritatile locale, s-au referit, in special, la nemultumirile legate de felul in care se face implementarea proiectului in zona.

O astfel de nemultumire se refera la expropierile necesare realizarii autostrazii. “Au fost 577 de expropieri, din care 10 locuinte, plus primaria localitatii Barcanesti. Cele mai mari suprafete expropiate s-au ridicat la 5-6000 de metri patrati. S-a platit intre 3,4 si 9 euro pe metru patrat pentru suprafetele agricole si 19 euro pentru terenurile intravilane. Problema a fost la cele intravilane, de langa Drumul National 1, unde preturile ajunsesera la circa 40-50 de euro pe metru patrat, iar statul a platit 19 euro”, a declarat Gheorghe Dima, primarul comunei Barcanesti.
{extravote 1}

Un alt subiect important dezbatut in cadrul discutiilor a fost sectorul petrolier. Un aspect semnificativ luat in discutie a fost pretul petrolului. Mai multi invitati s-au plans de scumpirea acestuia, scumpire ce a determinat o crestere a facturilor de energie cu peste 15% fata de media europeana la unele companii romanesti.

Pe de alta parte insa, reprezentantii industriei petroliere au afirmat ca pretul actual al petrolului le-a afectat afacerile. “Noi suntem afectati de cotatiile actuale ale petrolului. Anul trecut, cand petrolul ajunsese la o cotatie de aproape 150 de dolari pe baril, lucram in patru schimburi. In acest moment, cand titeiul costa circa 70 de dolari pe baril, lucram doar in doua schimburi. Circa 60 % din economia mondiala depinde de petrol si gaze. Cand pretul petrolului scade sub 50 de dolari pe baril, se diminueaza programele de investitii, programele sociale. In ceea ce priveste evolutia pretului titeiului, estimez ca acesta va ajunge pana la 80 de dolari pe baril pana la finele anului”, a declarat Ionut Dinu, director al companiei Uztel.

Turismul reprezinta un alt domeniu dezbatut in cadrul acestei intalniri. Gheorghe Nastasia, Secretar de stat in Ministerul Turismului, a precizat ca in acest an au fost alocate circa 70 de milioane de euro pentru investitii in infrastructura turistica din tara. Aproximativ 10% din aceasta suma va fi directionata in investitiile din statiunile de pe Valea Prahovei.

Invitat la discutii, Ministrul muncii, Marian Sarbu, a comentat o serie de initiative cum ar fi legea salarizarii functionarului public si fondurile europene destinate institutiei pe care o conduce. Sarbu considera ca o buna parte din categoriile bugetare au evadat dintr-un cadru de salarizare echilibrat si ca este nevoie de o repozitionare a acestora. O alta initiativa la care lucreaza Ministerul Muncii se refera la o lege unitara de pensionare ce va recalibra o buna parte din categoriile sociale. Pentru atingerea acestor obiective si pentru administrarea resursei umane Ministerul Muncii are de gestionat fonduri europene de circa 4 miliarde de euro.

De asemenea, Sarbu s-a referit si la bugetul de pensii, ajuns in primele cinci luni la circa 400 de milioane de euro. Anterior, ministrul afirmase ca deficitul bugetului de pensii pe primele patru luni ale anului a fost de aproximativ 200 de milioane de euro, iar estimarile arata ca acesta ar putea ajunge la 800 de milioane de euro pana la finele anului. In cazul unei rectificari bugetare, Marian Sarbu a precizat ca va cere suplimentarea sumelor destinate ministerului pe care-l conduce.

La evenimentul de la Ploiesti au mai participat Ion Bazac – Ministrul Sanatatii, Razvan Murgeanu – Secretar de Stat, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, Teodor Melescanu - Senator de Prahova si Presedinte Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, Roberta Anastase - Presedinte Camera Deputatilor, Mircea Cosma - Presedintele Consiliului Judetean Prahova, Radu Stefan Oprea – Prefectul Judetului Prahova, Andrei Volosevici – Primarul Municipiului Ploiesti, Constantin Dumitru – Director Petrotel Lukoil, cei mai importanti oameni de afaceri locali, reprezentanti ai asociatiilor patronale, comentatori, jurnalisti si autoritati de reglemetare. Evenimentul a fost moderat de Daniel Apostol, redactor sef The Money Channel.

Sursa: money.ro

Cautare Cazare Pentru:

Cazare Romania

Caut cazare gif

Newsletter

Selectati Oferta daca doriti sa primiti ofertele zilnice ale partenerilor nostri inscrisi pe tourtravel.ro

Arhiva Newsletter

Suntem pe Facebook